Suficientă mie
Suficientă mie nu mi-am fost niciodată,
Atârnând mereu ca un fruct pe o creangă în vânt,
Ca de un arc încordat o săgeată,
Ca de propria sa etimologie un cuvânt.
Ce-am însemnat înainte de a fi fost pe pământ,
Ce sens uitat de demult devenit speranţă uitată
Mă străbate sărind peste rând
Şi făcându-şi din mine dovadă
Şi verigă a unui mister amânat,
Ca să continue diferit, insă viu,
Plătind cu dobândă acelaşi păcat
Pe care ţi-l las moştenire târziu,
Ca să-l înţelegi şi să-l porţi mai bogat,
Numai tu, cititor nenăscut, ca un fiu...
(du
recueil Soarele de apoi / Le soleil de l’avent, Bucarest, 2000)
**
Suffisante à moi-même
Suffisante à moi-même, non, jamais,
Toujours accrochée tel un fruit à sa branche dans le
vent,
Telle à son arc, une flèche qu’on soumet,
Tel à son étymologie, un mot trop courant.
Qu’étais-je avant d’exister sous firmament,
Quel sens perdu devenu espérance oubliée
Me parcourt bondissant en dehors de mon rang
Et fait de moi, un témoignage, une lignée
Et chaînon d’un ajourné mystère,
Perpétuant différemment le sacrifice,
Payant sans fin la faute originaire
Que je te le lègue en héritage d’office,
Pour t’enrichir en comprenant, pauvre hère,
Toi seul, mon lecteur non encor né, tel un fils…
traduction : Dana Shishmanian
(parution dans l‘Anthologie Poeti di
Europa, éditée par Istituto Italiano di Cultura, sous
la direction de Marina Valensise, Paris, 1914)
Dana
Shishmanian
juin 2016
|
